- Mark, atenție!
Imediat după ce Emily m-a avertizat, o
cioară mare şi cât este posibil de neagră a trecut exact pe deasupra capului
meu; i-am simţit penele atingându-mi firele de păr din vârful capului.
În acel moment, casa era un adevărat
haos! Ciori peste tot, năvălind peste Grace, Josh, Jessica, Emily şi, desigur,
peste mine. Umbrele înfricoşătoare create de lumânările aprinse de noi, întinse
pe podeaua de scândură veche, se zbăteau pe pereţii dărăpănaţi şi tavanul
mucegăit. Praful adunat în ani de zile pe mobilă şi... peste tot, zbura prin
aer, liber, sculat la viaţă de agitaţia creată de noi şi de acele păsări,
apărute de nicăieri.
Mă uitam cu disperare după un geam, o
uşă, ceva, orice, să-l deschid şi să dau drumul diavolilor înaripaţi. Niciodată
nu se mai întâmplase aşa ceva până atunci; de fiecare dată când încercasem să invocăm
vreun spirit nu primeam niciun răspuns, însă de data aceasta, un vrăjitor mort
de peste 200 de ani s-a răstit la noi, susţinând că am deranjat Lumea de Dincolo insistent și a aruncat aceste păsări blestemate
în casa în care ne făceam ritualurile; de fapt, încercam să facem un ritual
propriu.
De câteva săptămâni, ne tot strângeam în
acea casă părăsită de la periferia orașului Cleveland, de câte ori ne găseam
puţin timp liber toţi cinci, pe lângă şcoală şi treburi casnice, şi ne
desfăşuram ritualurile de ”necromanţie”. Niciodată nu dăduseră vreun rod, dar
nu ne-am dat bătuţi; eram tineri, aveam toată viaţa înainte şi tot timpul din
lume, încercam noi experienţe, voiam să facem ceva special, nemaivăzut până în
zilele de atunci, sau, mă rog, poate că exagerez; ceva cu care ne puteam mândri
că am descoperit, chiar dacă nu am fi primii. De fapt acesta este visul
oricărui adolescent.
Seara aceea chiar a fost ceea ce
aşteptam de săptămâni întregi, şi cred că şi ultima experienţă. Cu siguranță că
nu aveam să mai riscăm încă o dată. Doar nu am fi dorit ca data viitoare să ne
trezim într-o cameră plină de... tigri! Spiritul vrăjitorului a fost destul de
clar: ”Să nu mai faceţi niciodată ritualuri!” şi, ca pedeapsă, ne-a ”blestemat”,
după spusele lui, dar nu cred că a băga nişte sperieţi în noi cu ajutorul unor ciori
se poate numi blestem. Doar o bună sperietură, să ne alunge orice gând despre
ritualurile de pe viitor.
Nebunia era din ce în ce mai profundă în
casă. Pene negre se învârteau în cercuri peste tot şi formau apoi un aşternut
pufos pe podea. Lumânările erau anapoda, unele răsturnate, altele chiar stinse.
Cât de curând, bănuiam, urma să ia foc ceva. Mda, cât de curând! Penele au izbucnit în flăcări şi au început să
arunce steluţe galbene – scântei – peste tot. Păsările, cu cât se speriau mai
mult, cu atât erau mai agitate şi furioase. Grace, văzând flăcările, a început
să urle cât o ţineau plămânii. Imediat, Jessica i s-a alăturat. Speriate de
moarte, s-au luat în braţe şi au început să-şi reverse lacrimile. Josh se
zbătea să caute ceva cu care putea stinge focul, apărându-şi faţa de fum cu
braţul. Am zărit-o şi pe Emily la un moment dat, tuşind groaznic, dar apoi am
pierdut-o datorită fumului, care acum putea fi tăiat cu cuţitul.
Haosul se agravase de zece ori faţă de
cel iniţial. Nu se mai înţelegea nimic; o confuzie inimaginabilă.
Am închis ochii preţ de câteva secunde
şi am lăsat totul să decurgă aşa cum voia Dumnezeu. Liniştea se lăsase brusc în
casa, până atunci, haotică; devenise din nou o casă părăsită obişnuită, tăcută.
Am deschis ochii, înfricoşat de ce urma să văd. Dar nu era nimic. Serios, nimic! Toate păsările dispăruseră, ca
înghiţite de tavan; focul se stinsese şi în locul lui era o mare de cenuşă. Fumul
dispăruse, lăsând în urmă doar mici pulbere de praf şi pene adiind încet spre
podea.
Se pare că visul ni se
îndeplinise. Doar aşa ceva chiar nu vezi în fiecare zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu